Comunicare intracomunitara


În administraţia publică există multe situaţii în care se comunică şi se rezolvă diferite
disfuncţionalităţi – resurse umane insuficiente sau cu competenţe limitate, resurse materiale şi
financiare insuficiente, informaţii incomplete etc., conflicte, crize, interese sau nevoi cum ar fi
mărirea salariilor, nevoi de achiziţionare a unor servicii sau produse etc. Pentru a rezolva aceste
probleme, angajatul care primeşte o anumită sarcină trebuie să cunoască fundamentele unui act
procesual-sistemic de comunicare, tipurile de comunicare, importanţa modului de elaborare a
unui mesaj, astfel încât impactul asupra receptorului individual sau audienţei de tip şedinţă,
seminar, conferinţă etc. să fie maxim. Atitudinea şi comportamentele de comunicare din
administraţia publică pot fi îmbunătăţite cunoscând reprezentările mentale ale emiţătorului şi
receptorului, actorii implicaţi şi rolurile duale posibile, importanţa alegerii unui canal de
comunicare, importanţa empatiei, barierele şi erorile de comunicare, un model minimal al
comunicării procesual-sistemice. Plecând de la definiţiile şi conceptul de comunicare, cursul
tratează importanţa Nevoilor, Aşteptărilor, Dorinţelor, Aspiraţiilor - NADA, existenţa
intereselor părţilor care iniţiază un proces de comunicare. Astfel, actorii unei comunicări
trebuie să cunoască nu numai comunicarea verbală, dar mai ales aspectele nonverbale şi
paraverbale, mai ales în relaţiile cu clienţii care au nevoie de un serviciu public sau produs.
Lucrarea de faţă are multe exemple care se referă la aspectul practic al unei comunicări într-o
organizaţie. Dacă la situaţiile de mai sus adăugăm şi reglementările tehnice privind funcţionarea
departamentului de comunicare, atribuţiile şi responsabilităţile purtătorului de cuvânt, locul
acestuia într-o organizaţie, metodele şi tehnicile de rezolvare prin comunicare a unui conflict
social, economic, comercial etc., ori rezolvarea contestaţiilor, de exemplu în cadrul achiziţiilor
publice, rezultă cât de importante sunt aspectele comunicării în administraţia publică.

Titular curs: Conf. Univ. Dr. Aurel Mircea NITA

Coordonator seminar: Conf. Univ. Dr. Aurel Mircea NITA

Contact: aurel-mircea.nita@administratiepublica.eu